luni, noiembrie 25, 2024
AcasăActualitateDecebal Bacinschi a plâns când i s-a decernat titlul de cetățean de...

Decebal Bacinschi a plâns când i s-a decernat titlul de cetățean de onoare al județului Vrancea

Consilierii județeni s-au reunit în această după-amiază în ședință extraordinară, pentru acordarea titlului de cetățean de onoare al județului Vrancea primarului municipiului Focșani, Decebal Bacinschi. Inițiatorul proiectului de hotărâre, Marian Oprișan, a spus despre Bacinschi că a fost cel mai bun primar pe care l-a avut orașul vreodată, neuitând să-i penalizeze pe cei care au fost înainte de primari, care în accepțiunea sa nu au făcut nimic pentru oraș. Decebal Bacinschi, care se află în concediu medical după operațiile suferite pe cord, a fost prezent la eveniment și, în stilu-i caracteristic, a vorbit cu lacrimi în ochi când le-a mulțumit consilierilor pentru onoarea ce i-a fost făcută.

“Am 46 de ani de muncă în județul Vrancea, în construcții, în proiectare. Nu există localitate, începând cu Vîjiitoarea, până la Corbița, unde să nu fi construit și proiectat ceva. Drept să vă spun, la așa ceva nu mă așteptam și din acest motiv vă mulțumesc domnule președinte pentru inițiativa pe care ați avut-o și în același timp vreau să mulțumesc și domnilor consilieri. Vine o vreme când trebuie să te retragi. Eu încerc să mă retrag, să închei acest mandat și să dea Dumnezeu să ne vedem sănătoși”, a spus cu lacrimi în ochi Decebal Bacinschi.

De menționat că nu toți aleșii județeni au fost de acord cu acordarea acestui titlu, cinci din cei 27 de consilieri prezenți în sală fiind împotriva acordării titlului.

 

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu