Consiliul Superior al Magistraturii a transmis situația locurilor ocupate și a posturilor vacante din instituțiile de parchet din țară. Județul Vrancea se situează în sub media națională a posturilor ocupate: avem un grad de ocupare a posturilor de procuror de doar 71,88%. Fiecare unitate de parchet din Vrancea mai are nevoie de cel puțin un procuror. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud activează doi procurori și mai este nevoie de încă unul, pentru postul de conducere. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Panciu lucrează tot doi procurori, fiind nevoie de încă doi: unul pe un post de conducere și unul pe un post de execuție. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani sunt ocupate 8 posturi de execuție, șefii fiind cu delegație. Aici sunt 3 posturi vacante: două de conducere și unul de execuție. În fine, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea sunt ocupate 11 posturi, iar 3 posturi sunt vacante: două de conducere și unul de execuție. În total, potrivit situației prezentate de CSM, în structurile de parchet din județul Vrancea sunt vacante 9 posturi de procuror: 6 de conducere și 3 de execuție.
La nivel național, statistica CSM ne arată că peste 15% dintre posturile de procuror sunt vacante. La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, gradul de ocupare este de 77%, la Direcția Națională Anticorupție de 71%, la DIICOT de 86%, iar la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie doar 47% dintre posturi sunt ocupate.