sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateDeputatul PSD Angel Tîlvăr, plimbări de aproape 38.000 de euro în străinătate...

Deputatul PSD Angel Tîlvăr, plimbări de aproape 38.000 de euro în străinătate în ultimii trei ani

Patru din cei șapte deputați de Vrancea (n. a. au fost opt, dar Miron Mitrea este acum în pușcărie) au fost în ultimii trei ani în 24 de delegații externe, pentru care statul român a plătit 185.328 de lei. Cel mai prolific deputat din acest punct de vedere este Angel Tîlvăr, care a bifat nu mai puțin de 20 de călătorii externe, și nu în calitate de ministru, ci de parlamentar. Călătoriile lui Tîlvăr în SUA, Anglia, Olanda, Italia, Lituania, Spania, Belgia, Croația, Elveția, Coreea, Turcia, Maroc, Georgia au costat 165.974 de lei, adică aproape 38.000 de euro, cam tot atât cât a fost indemnizația sa de parlamentar în acești ultimi trei ani.

Deputatul UNPR Neagu Murgu a fost în două călătorii externe, în Maroc și Elveția, acesta decontând de la Parlament 10.025 de lei. Colegul său de partid, Laurențiu Țigăeru Roșca a fost într-o singură vizită externă, în Bosnia, care a costat 4072 de lei. Tot o vizită externă a efectuat și deputatul PSD Nicolae Ciprian Nica, în Belgia, care a costat 5257 de lei.

Singurii parlamentari din Vrancea care nu au fost în delegații externe în acest mandat sunt pesedistul Victor Roman și liberalii Nini Săpunaru și Florin Secară.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu