Comisia parlamentară pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe a avizat favorabil propunerea ca deputatul PSD Gabriel Vlase să fie numit director al SIE. Propunerea a fost făcută de președintele Klaus Iohannis. Nominalizarea lui Gabriel Vlase a primit 5 voturi pentru și unul împotrivă (de la USR) în cadrul comisiei parlamentare. Raportul comisiei va fi trimis Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, urmând ca acestea să decidă o ședinţă de plen comun în care să se valideze propunerea pentru şefia SIE.
- Advertisment -