Sărbătorile pascale sunt un prilej de bucurie pentru întreaga lume creștină. Elevii voluntari și profesorii coordonatori, care și-au asumat implementarea proiectului „A doua șansă pentru viață” și în anul școlar 2022-2023 (Raluca Andreea Săndulescu, Loredana Amelia Diac, Alis Lupu, Voicuța Voicu, Elena Vișinescu, Daniela Sîrghie, Alina Maiereanu, Ana-Maria Boicu, Silviu Roșca Iulian, Badiu Niculina, Monica Gaidargi, Ramona Necula de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” din Focșani, Roxana Carmen Ionescu, Mihaela Daniela Cîrstea, Mariana Șchiaua, Valentina Rădescu, Andreea Matei, Florina Voicu, Dana Iliescu, Cristina Lemnaru de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Andreia Mihaela Beatrice Bodea, Teodora Bentz și Simona Șerban de la Colegiul Național „I.L. Caragiale” din București) nu au uitat de prietenii lor de la Centrul “Sfânta Maria” din Golești. Chiar dacă au avut multe de făcut în vacanță și în familie, ei au avut grijă să cumpere produse specifice acestei perioade: pască, cozonac, drob, ouă colorate, sucuri, astfel încât sentimentul Paștelui Sfânt să se coboare în sufletele mai puțin fericite, care au așteptat nerăbdătoare atenția celor din jur.
Tinerii asistați aveau nevoie de culoare în viața lor, căci Învierea înseamnă, pentru Doru, participarea la Denii, în timp ce Vasilica și Gheorghiță confecționează obiecte handmade, care să aducă aminte de primăvară, de flori, de coșulețele umplute cu ouă pascale. Mai mult decât atât, voluntarii de la liceele partenere le-au trimis cărți și câteva lucrușoare strânse în urma curățeniei de Paște și le-au pregătit o surpriză pentru weekendul de după Paște. Astfel, sâmbătă, 22.04.2023, în curtea Centrului “Sfânta Maria” din Golești, soarele a fost martorul unui picnic îmbelșugat: carnea adusă de voluntari a fost gătită pe grătar, asezonată cu salată și urmată de sucuri și dulciuri, iar musafirii, profesoare și elevi, au împărțit darurile, au jucat volei, au împărtășit impresii și visuri cu prietenii lor asistați social. Veselia a pus stăpânire pe toți cei prezenți, s-au dăruit zâmbete și îmbrățișări, s-a ascultat muzică și s-au făcut planuri pentru activități comune viitoare.
De fapt, starea de bine a tinerilor de la Centrul “Sfânta Maria” reprezintă un obiectiv important, însă lecția învățată de către elevii implicați, direct sau indirect, este una demnă și profund umanitară: să luminezi viața celor de lângă tine, care sunt bolnavi și vulnerabili, să le dai sentimentul de apropiere, susținere și normalitate, să le arăți cum comunitatea nu uită de cei cu dizabilități, internați în Centru și căută permanent soluții pentru a le îmbogăți viața. De fapt, pe această cale, mulțumim și conducerii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea pentru deschiderea vizibilă și pentru înțelegerea, an de an, a dezideratelor în care cred elevii și profesorii coordonatori ai proiectului “A doua șansă pentru viață”. (sursa: prof. Teodora Bentz)