La data de 16.10.2017 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism — Structura Centrală au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 ore a inculpaților: Bordeniuc Alexei, Dorin Gheorghe, ambii cu dublă cetățenie — română și moldovenească și Turcanu Igor, Lupu Gheorghe, Foltea Nicolae, Cucoș Mihail, cetățeni moldoveni, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă. În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada august — 15 octombrie 2017 inculpații au constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse din tutun de proveniență Republica Moldova.
La data de 15.10.2017, procurorii D.I.I.C.O.T. — Structura Centrală împreună cu polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române au efectuat percheziții la două depozite de pe raza județului Vrancea, ocazie cu care au fost găsite și ridicate peste 400 de baxuri ce conțineau, în total, peste 208.000 pachete cu țigări și 30 de cutii ce conțineau 28.131 fiole și 310.120 comprimate substanțe anabolizante. De asemenea, în incinta depozitelor au fost descoperite două autoturisme cu numere de înmatriculare R. Bulgaria, care erau modificate și adaptate transportului de țigări de contrabandă, prin confecționarea unor spații de depozitare construite special pentru a ascunde mărfuri.
Totodată, au fost identificați și zeci de paleți cu panouri, tip sandwich, de izolație termică, ce prezentau decupaje în interior, în vederea disimulării țigărilor. Țigările aflate în depozit au fost procurate de către membrii grupului din Republica Moldova și au fost transportate în România ascunse în autocisterne, întregul transport fiind monitorizat de către polițiștii de frontieră încă de la intrarea în țară, prin PTF Sculeni. Prejudiciu total cauzat bugetului de stat în cuantum de 2.347.377 lei. Inculpații urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul lucrătorilor vamali din cadrul Direcției Generale a Vămilor și lucrătorilor din cadrul Inspectoratelor Județene de Jandarmi Galați și Vrancea.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (sursa: DIICOT)