sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateDin cauza modificărilor legislative susținute de puterea politică, judecătorii ar putea părăsi...

Din cauza modificărilor legislative susținute de puterea politică, judecătorii ar putea părăsi în număr mare sistemul

Efectele combinate ale reglementărilor cuprinse în dispozițiile adoptate în Parlament cu privire la ”legile justiției” (Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.304/2004 și Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.317/2004), deși nedeclarate neconstituționale, fie pentru că nu au fost atacate, fie deoarece obiecțiile de neconstituționalitate nu au fost cuprinzătoare, iar argumentele au lipsit în mod esențial, pot fi dezastruoase pentru magistratura din România (de natură să afecteze global însăși independența justiției). Corpul magistraților va fi redus (pe termen scurt, în proporție de cel puțin 25%), va fi deprofesionalizat, prin renunțarea la examenele de promovare meritocratice, va fi surmenat prin creșterea volumului de activitate, va putea fi controlat prin șeful Inspecției Judiciare și prin Secția specială pentru cercetarea infracțiunilor din justiție din cadrul PÎCCJ, magistrații procurori își vor pierde de facto independența, controlul asupra acestora fiind realizat implicit de Ministrul Justiției, factor politic, care le va putea da îndrumări cu privire la prevenirea și combaterea eficientă a criminalității.
Evident că toate aceste modificări nu sunt deloc necesare într-o justiție a unui stat democratic, nefiind, sub nicio formă, benefice pentru sistemul judiciar și pentru societate, așa cum susține președintele Consiliului Superior al Magistraturii, d-na Simona Camelia Marcu, într-un interviu acordat publicației Q Magazine, în care se acreditează ideea potrivit căreia ”cele mai multe dintre modificările aduse Legilor nr. 303/2004, nr.304/2004 și nr.317/2004 vor fi benefice pentru sistemul judiciar și pentru societate”.
”Legile justiției” au cunoscut numeroase modificări în perioada 2004-2016, neexistând suspiciunea că nu ar mai corespunde necesităților actuale. Această afirmație a reprezentantului garantului constituțional al independenței justiției este pur ipotetică și lipsită de rigurozitate, în contextul lipsei oricăror studii și analize punctuale realizate de Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la modificările adoptate de Parlament și neatacate ori nedeclarate neconstituționale de Curtea Constituțională a României. În actualul context, Asociația Forumul Judecătorilor din România solicită public Parlamentului României să regândească modificările propuse și adoptate, să lanseze dezbaterea publică conform recomandărilor Comisiei Europene și să construiască un consens la scară largă, numai după efectuarea unor studii de impact credibile, care să analizeze, sub toate aspectele, efectele modificărilor propuse ”legilor justiției”. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii are obligația constituțională de a garanta
independența justiției, ieșind din pasivitate și adoptând un rol pro-activ, implicând sistemul judiciar în crearea unor criterii de succes şi a unor indicatori cheie de performanţă pentru a evalua reformele propuse în mod eficient.

Sursa: Asociația Forumul Judecătorilor


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu