Pandemia de coronavirus a prins instituțiile de servicii publice descoperite în ceea privește aprovizionarea cu materiale dezinfectante. În ceasul al 12-lea, Direcția de Dezvoltare Servicii Publice, instituție aflată în subordinea Consiliului Local Focșani, încearcă să dreagă busuiocul și să achiziționeze, de unde poate, substanțe dezinfectante atât pentru interior cât și pentru exterior. Sunt substanțe lichide care pot fi folosite la dezinfecția domeniului public, a scărilor de bloc, a unităților de învățământ și a încăperilor. Din acest motiv, DDSP Focșani a pus la bătaie 420.000 de lei pentru a cumpăra 2.000 de litri de dezinfectant, ceea ce înseamnă că instituția este dispusă să plătească 210 lei/litrul de dezinfectant. Condiția este ca dezinfectantul să aibă efect virulicid, bactericid, fungicid, să poată combate virușii din gama „Corona” și să poată fi dat prin pulverizare atât cu pompa cât și prin atomizoare cu sistem ULV.
Direcția de Dezvoltare Focșani pune la bătaie 420.000 de lei pentru două tone de substanțe dezinfectante
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -