Ceea ce se întâmplă acum este fără precedent. Sunt zile cu o înaltă încărcătură emoțională și tensiune. Solidaritatea se simte, se trăiește cu fiecare persoană care vine către sediul nostru. Și ajutorul vine de la oameni de toate vârstele – de la tineri de 16–17 ani, care doresc să doneze, până la persoane de peste 75 de ani, și doresc să menționez aici, în mod special, membrii Asociației Clubul Seniorilor Unirea Focșani, care au acoperit cu resursă umană, de luni până luni, tot programul de colectă și procedura de înregistrare și inventariere a bunurilor primite, pe categorii. Cu primul transport umanitar, mesajul principal pe care l-am transmis a fost sprijinul continuu și necondiționat pe care locuitorii județului Vrancea îl oferă tuturor cetățenilor ucraineni, care trec prin momente de mare dificultate. Doresc să răspund și la o întrebare frecventă din partea tuturor cetățenilor care conștientizează dimensiunea dezastrului pe care îl lasă războiul în urmă, minut de minut și oră de oră, în Ucraina – Cu ce vă putem ajuta? Ce este prioritar? Răspunsul este legat de resursele care pot veni în sprijinul organizației noastre acum: fie ca voluntari/resursă umană, fie ca donatori, sub formă logistică, sau ca experiență. Este un atribut si un scop în sine al Crucii Roșii, de a asista persoanele vulnerabile în situații de dezastre si de criză. Și suntem doar la început! Efectele crizei din Ucraina se văd deja, iar urmările se vor resimți pentru mult timp. În fața conflictului care afectează o lume întreagă și a făcut deja atâtea victime, este important ca entuziasmul și dorința noastră de a ajuta, de a le fi alături, să rămână constante, să le păstrăm în suflet. Este un maraton umanitar, care nu se va încheia prea curând. Este o intervenție de lungă durată, pentru care este important să fim pregătiți și să ne unim eforturile. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit, până la acest moment, donând bunuri, bani sau timpul lor! TOTUL STĂ ÎN PUTEREA UMANITĂȚII!! (Rodica Davidean, director Crucea Roșie Vrancea)