Din cauza situaţiei dramatice prin care trecem, creată de pandemia de COVID-19, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale vor suferi scăderi semnificative, care nu vor putea fi compensate prin măsurile pe care le pot lua autorităţile administraţiei publice locale. Primarii de orașe îşi sporesc îngrijorarea că nu vor putea să îşi îndeplinească atribuţiile prevăzute de Constituţie şi legile în vigoare, fiind în dificultate vizibilă privind asigurarea funcţionării, cât şi în imposibilitatea de a finaliza proiectele începute şi, mai ales, a iniţierii altor proiecte. La iniţiativa d-lui președinte Mădălin-Ady Teodosescu, Asociaţia Oraşelor din România (AOR) anunţă începerea unei serii de comunicări în sistem videoconferinţă între primarii de oraşe din România şi membrii Guvernului Ludovic Orban. Prima dintre aceste videoconferințe s-a desfăşurat în cursul zilei de joi, 30.04.2020, când au participat aproape 40 de primari (dintre cei peste 70 înscrişi în reţeaua de comunicare AOR) și ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, dl. Ion Ștefan. „Primarii din România sunt cei mai în măsură să ofere sprijin concret cetăţenilor din comunitățile pe care le reprezintă, în această perioadă dificilă pe care o traversăm. O serie de comunicări la subiect cu ministrul Lucrărilor Publice este felul nostru de a genera dialog, dar și soluții reale pentru problemele comunitare din România. Am discutat, aplicat, despre investiții, sănătate, educație și ordine publică, pentru că acest set de interese este un numitor comun al tuturor orașelor din țara noastră”, a spus președintele Mădălin-Ady Teodosescu.
Ministrul Ștefan a susținut în fața primarilor de oraşe că „MLPDA se va ocupa de investiţii, investiţii, investiţii”. “Vă îndemn să continuaţi implementarea proiectelor aflate în derulare. Ministerul are finanţare suficientă pentru a achita toate lucrările efectuate în mod corespunzător. Lucrările pe PNDL1 şi PNDL 2 depuse până la 31 martie 2020 au fost achitate, iar plățile pot fi văzute pe site-ul ministerului”, a subliniat ministrul MLPDA. „Guvernul este pe ultima sută de metri pentru a obţine finanţarea din bani europeni a extinderilor pentru reţelele de gaze naturale, atât din exerciţiul financiar 2014-2020 cât şi din exerciţiul financiar viitor. Cu privire la POR, dacă aveţi sincope, nu ezitaţi să mă contactaţi, personal sau la cabinet, să deblocăm astfel de situaţii”, a mai spus ministrul Ştefan.
Răspunzând solicitării primarilor de oraşe, ministrul a promis că va susţine creşterea capacităţii unităţilor administrativ-teritoriale prin creşterea gradului de îndatorare al acestora şi suplimentarea, la viitoarea rectificare de buget, a limitelor privind tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează să fie contractate de către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în anul 2020. Mai mult, MLPDA lucrează la un act normativ care să permită acordarea de credite de la trezoreria statului. „Nu dorim să generăm o listă interminabilă de probleme punctuale cu care se confruntă localitățile din România. Această listă există și circulă de peste 10 ani în diverse birouri. Obiectivul nostru este să găsim soluții, să comunicăm și să aducem fondurile publice acolo unde sunt necesare. În spitale, școli, infrastructură sau alimentare cu energie. Primarii chiar trebuie să fie ascultați, iar specialiștii din administrația publică centrală să lucreze pentru a rezolva probleme, cot la cot cu administrația locală. Un exemplu concludent de colaborare trebuie să fie şi pe propunerea înaintată de AOR pentru creșterea numărului de polițiști locali și regândirea competenţelor forțelor de ordine în orașele din România”, a spus în intervenţia sa Ionel Chiriţă, preşedintele executiv al AOR. „Apreciem deschiderea ministrului Dezvoltării pentru dialog și așteptăm rezolvarea concretă a acestor discuții, cât mai curând posibil, prin optimizarea legislației, prin alocarea concretă de fonduri pentru U.A.T.-uri și prin asigurarea unui sprijin clar pentru toate lucrările de investiții pe fonduri europene, și nu numai, pe care primarii din România le dezvoltă”, a punctat preşedintele AOR Mădălin-Ady Teodosescu.
AOR intenționează să continue seria de întâlniri dintre primari și miniștrii de resort și chiar să diversifice aceste întâlniri, inclusiv la nivel tehnic, între directori din administrația publică centrală și cei din U.A.T.-uri, conducerea asociaţiei fiind convinsă că, dacă există voință și deschidere, nu există provocare pe care, împreună, să nu o putem depăși. (comunicat AOR)