vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneDoctorițele de la ATI, inculpate pentru omor, în arest preventiv pentru 30...

Doctorițele de la ATI, inculpate pentru omor, în arest preventiv pentru 30 de zile

Tribunalul București a aprobat cererea procurorilor și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile a doctorițelor de la Secția ATI a Spitalului Clinic de Urgență ”Sf. Pantelimon” București, acuzate de omor calificat. Doctorițele fuseseră reținute miercuri, pentru 24 de ore, alături de o asistentă, acuzată de mărturie mincinoasă. Asistenta, de la aceeași secție, a fost plasată sub control judiciar.

”Inculpata M.M.A. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) și omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei și de către o persoană care a săvârșit anterior o tentativă de omor), iar inculpata P.M. este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei). (…) La data de 26.03.2024, ora 16:45, cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15ml/h, la valoarea de 1ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie. La data de 04.04.2024, ora 13:17, inculpatele M.M.A. și P.M., profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (același pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15:00.”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Decizia de astăzi a instanței, de arestare preventivă, poate fi contestată de cele două doctorițe.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu