Sâmbătă, 13 ianuarie, ora 08:50, polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Focșani le-a fost solicitat ajutorul de către o tânără de 18 ani, din comuna Câmpineanca, care a sesizat faptul că, fostul prieten, un tânăr de aceeași vârstă, din municipiul Focșani, ar fi agresat-o fizic. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului stabilind în urma completării formularului de evaluare a riscului, faptul că există risc iminent. În acest sens, au emis un ordin de protecție provizoriu iar tânărul în cauză va fi monitorizat printr-un sistem electronic. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
La data de 13 ianuarie, ora 23:25, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tulnici au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu, un bărbat de 43 de ani și-ar fi amenințat soția, o femeie de 35 de ani, din comuna Vrâncioaia. Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, constatându-se faptul că există risc iminent si au emis un ordin de protecție provizoriu. Totodată bărbatului i-a fost montat un sistem de monitorizare electronică. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de amenințare. (Sursa: IPJ Vrancea)