vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateDoi campioni olimpici s-au înscris în cursa pentru șefia Comitetului Olimpic și...

Doi campioni olimpici s-au înscris în cursa pentru șefia Comitetului Olimpic și Sportiv Român

Luni seară s-a încheiat depunerea candidaturilor pentru alegerea noii conduceri a Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Alegerile din COSR vor avea loc pe data de 15 noiembrie. Pentru funcția de președinte s-au înscris doi campioni olimpici: Mihai Covaliu și Gabriela Szabo. Mihai Covaliu are 39 de ani și a câștigat medalia de aur la sabie la Jocurile Olimpice de la Sydney, din anul 2000. A obținut mai multe medalii în cariera sa – naționale, europene, mondiale, olimpice etc – iar din anul 2013 conduce Federația Română de Scrimă. Gabriela Szabo are 41 de ani și a obținut medalia de aur la cursa de 5.000 de metri, tot la Jocurile Olimpice de la Sydney. De-a lungul anilor, Szabo a câștigat multe medalii la competițiile de atletism. În perioada martie-noiembrie 2015 a ocupat postul de ministru al Tineretului și Sportului în cabinetul Ponta. Pe lângă alegerea președintelui, pe 15 noiembrie vor avea loc alegeri și pentru celelalte funcții din Comitetul Executiv al COSR.
Fostul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Alin Petrache, a demisionat după Jocurile Olimpice de la Rio, din acest an, în urma rezultatelor foarte slabe obținute de sportivii români. Alin Petrache fusese ales președinte al COSR în 2014, renunțând, atunci, la mandatul de deputat PSD.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu