Astăzi după-amiază a fost anunțată, prin 112, producerea unui accident rutier pe DN 2D, între Focșani și Bolotești. ”Din primele verificări, s-a stabilit faptul că un autoturism care efectua viraj la stânga, pe str. Eroilor din cartierul Unirea, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula către municipiul Focșani. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a două persoane, care se aflau în cel de-al doilea autoturism. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind negative. Cercetările continuă în vederea stabilirii vinovăției.”, a transmis IPJ Vrancea.
La accident au intervenit și cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea. La fața locului s-au deplasat două echipaje SAJ. ”Echipajul cu medic a preluat o victimă în vârstă de 49 de ani, șofer, de sex masculin, cu traumatism craniofacial, traumatism coloană vertebrală, care a fost monitorizat, stabilizat și transportat la Spitalul Județean Focșani – Unitatea de Primiri Urgențe. A doua victimă, de sex feminin, în vârstă de 47 de ani, pasager, cu politraumatism prin accident rutier, multiple traumatisme membre superioare și inferioare, a fost preluată, monitorizată, stabilizată și transportată la Spitalul Județean Focșani – Unitatea de Primiri Urgențe.”, potrivit SAJ Vrancea.