sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateDoliu în lumea teatrului: a murit Sanda Manu, regizor de teatru și...

Doliu în lumea teatrului: a murit Sanda Manu, regizor de teatru și profesor universitar, îndrumător pentru numeroase generații de actori și regizori

În cursul zilei de astăzi a fost anunțat decesul regizoarei de teatru Sanda Manu, la vârsta de 90 de ani, una dintre cele mai importante personalități ale artei teatrale din România. Sanda Manu a fost și cadru universitar, prin ”mâna” sa trecând numeroși actori și regizori români. De altfel, oamenii din lumea artistică au postat mesaje pe rețelele de socializare, după ce au aflat trista veste. „Când îţi pleacă o parte din suflet… îl petreci în Tăcere. Bucata mea de suflet care a plecat la Domnul, astăzi, în Săptămâna Luminată… Doamna Sanda Manu… Tăcere. Rugă. Multă Iubire. Enormă recunoştinţă. Şi iar… Iubire. Şi iar… tăcere. Sanda… Un bici cu vârful muiat în iubire. A învăţat generaţii la rând rigoare şi emoţie, inteligenţa actului scenic, bunul-simţ pe scenă şi bunul-simţ în viaţă, eleganţa, clasa, rasa pe care trebuie să le aibă un actor. Ne-a fost patru ani mamă, tată, profesoară, mentor, duşman, cel mai bun prieten – deci profesor ideal. Dumnezeu să-i ţină sufletul în Pace şi Lumină!”, a scris actrița Oana Pellea. „În 1988, această Mare Doamnă m-a rugat să-i fiu asistent la clasa domniei sale de Arta actorului la IATC; de atunci am parcurs toate etapele (complicate) ale ceea ce pot numi pedagogie de teatru. Curente, mode, ‘descoperiri’ au trecut cum trec norii pe cer, dar esenţialul (cel învăţat de la Sanda) nu avea cum să se schimbe. Dar timpul (chiar dacă pare să nu existe!) cere totuşi tribut; eu am părăsit şcoala de teatru, iar Marea Doamnă a părăsit această lume, lăsându-ne (teatral) mai săraci, mai superficiali, mai lipsiţi de respect, credinţă, umor, bun gust şi rafinament! Toţi cei care au avut onoarea şi norocul să vă întâlnească vă vor iubi mereu şi vă vor păstra amintirea plină de lumină! Rămas bun, Sanda Manu!”, a scris și actorul Mihai-Gruia Sandu.

Sanda Manu a fost distinsă cu premiul UNITER pentru întreaga carieră și cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, în anul 2009. Sanda Manu a fost căsătorită cu actorul Ștefan Tapalagă.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu