De 5 ani, un proiect de suflet al unui tânăr întreprinzător din Focșani face fericiți mulți copii din din mediul rural sau din familii cu posibilități financiare modeste. La sfârșitul săptămânii trecute, focșăneanul Vali Dima a donat 10 calculatoare în comuna Bordești: 9 la Biblioteca Comunală și un laptop la un elev cu rezultate foarte bune la învățătură. Toate acestea provin din donații.
Vali Dima este specialist în informatică și tehnică de calcul și administrează o firmă de servicii informatice. În anul 2014, el a demarat o campanie umanitară pe profilul său de activitate: strângerea de calculatoare ce vor ajunge, în general, la copii și tineri mai puțin norocoși. ”Cu sprijinul dumneavoastră, al inginerilor noștri și al unor parteneri din zona publică/privată, calculatoarele vor ajunge la:
- copii și tineri cu posibilități financiare reduse;
- laboratoare școlare fără dotare corespunzătoare;
- ONG-uri care sprijină educația copiilor, tinerilor și vârstnicilor;
- biblioteci publice.”, explică inițiatorul campaniei de donare de calculatoare.
Până acum, prin intermediul acestei campanii, s-au adunat și donat 158 de calculatoare: 2014 – 4 bucăți, 2015 – 31 bucăți, 2016 – 12 bucăți, 2017 – 37 bucăți, 2018 – 64 bucăți. Deocamdată, în acest an s-au donat 10 unități, dar este posibil ca până la sfârșitul anului numărul acestora să crească semnificativ.