Și iată că, faptele bune nu iau niciodată pauză!
Pornind de al motto-ul „Vremurile grele fac oamenii puternici, iar oamenii puternici fac vremurile ușoare”, weekendul acesta odobeșteanul Costel Bocu (Cos Cos, așa cum îi spun prietenii), sprijinit de prieteni și de echipa „Împreună cu voi, alături de voi putem face minuni”, au poposit în satul Viișoara la cei trei frați Ionuț, Tudor și Cosmin, pentru a le dărui diferite lucruri și pentru că se apropie începerea noului an școlar, ghiozdănele și rechizite.
„Acest caz de la Viișoara l-am găsit în media și m-a impresionat foarte mult, pe lângă zecile de cazuri la care am mers de peste 9 ani. Împreună cu prietenii mei și echipa ne-am interesat mai amănunțit, să ne convingem dacă într-adevăr merită efortul nostru și ne-am convins că merită și putem duce un dram de bucurie și fericire acestor copii.”
Le-am transmis copiilor mesajul prietenilor „Să fie ascultători, înțelegători și cinstiți în viață, să-i respecte pe cei din jurul lor și la nevoie să ajute dacă consideră că o pot face. Bunul Dumnezeu să-i ocrotească și să le dăruiască un viitor mai bun, mai frumos și curat.” „Drumul anevoios nu ne-a împiedicat să urcăm până la această familie, chiar dacă am zis că ajungem la capătul lumii. Aici, la Viișoara, ne-au întâmpinat cei trei frați foarte dinamici, plini de viață și cu zâmbetul și fericirea pe chipul lor, parcă ne cunoșteam de mult timp.”
Continuăm cu aceste, să le zic așa campanii, dar mai bine le-aș spune ajutoare, prin a dărui cu drag din suflet, din inimă semenilor noștri. Sunt mulți, foarte mulți oameni sărmani, bătrâni și copii ce nu-și permit nici măcar un sfert din ce avem noi! Au nevoie de multe lucruri și împreună cu prietenii mei, cu care am ajuns la Viișoara, le-am promis că o să facem tot posibilul să le întindem o mână de ajutor.
Mereu mă rog ca Bunul Dumnezeu să ne dăruiască sănătate pentru că este mai bună decât toate, tuturor prietenilor și celor ce mereu ne sprijină și ajută în aceste acțiuni. Dacă avem sănătate, reușim să ajungem și la semenii noștri, care și ei fac parte din numeroasa familie „Împreună cu voi, alături de voi putem face minuni”. „Ce faci pentru tine dispare odată cu tine, ce faci pentru ceilalți rămâne pe veșnicie!” Vreau să le mulțumesc tuturor pentru implicare pentru că am reușit să „ducem un pic de bucurie, la trei frățiori din Viișoara” și să-i asigur că mesajele lor au ajuns la acești minunați copii din Viișoara, un mic sătuc din Vidra. Fără prietenii adevărați și oameni simpli, nu aș fi reușit! Mulțumesc, prieteni, vă RESPECT și PREȚUIESC, așa cum voi știți! (sursa text și foto: Costel Bocu)