La data de 16 aprilie a.c., ora 11.45, polițiștii Secției de Poliție 5 Cotești au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 37 ani, din comuna Poiana Cristei, jud. Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe DC 148 A, pe raza satului Budești, comuna Cotești. În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
SURSA: IPJ Vrancea