La data de 9 februarie a.c., polițiștii focșăneni au identificat un bărbat, de 20 ani, din comuna Slobozia Bradului, bănuit că, la data de 9 octombrie 2017, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Focșani, într-un sens giratoriu, ar fi acroșat un autoturism și ulterior ar fi remediat avariile produse, fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “repararea autovehiculelor, remorcilor,tramvaielor sau mopedelor având urme de accident fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege”, faptă prevăzută de articolul 340, alineat 4 din Codul penal.
La data de 10 februarie a.c., ora 14.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat pe Bulevardul București, un bărbat, în timp ce conducea un moped. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
La data de 10 februarie a.c., ora 16.40, polițiștii Servicului Rutier au depistat un bărbat, în timp ce conducea un autoturism pe DN2-E85, în interiorul localității Tișița. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul avea autorizația de circulație provizorie expirată din luna noiembrie 2017. În cauză a fost întocmit dosar penal. (IPJ Vrancea)