marți, noiembrie 26, 2024
AcasăAdjudDosare penale la regimul rutier: gălățean prins la Focșani sub influența substanțelor...

Dosare penale la regimul rutier: gălățean prins la Focșani sub influența substanțelor psihoactive, adjudean depistat băut

În cursul nopții trecute, ora 1.04, polițiștii Biroului Rutier Focșani au oprit un autoturism pe Bulevardul Unirii, din municipiul Focșani, la volanul căruia se afla un bărbat, de 24 de ani, din comuna Barcea, județul Galați. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.

Tot noaptea trecută, în jurul orei 02.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au  oprit un autoturism condus de un bărbat, de 34 de ani din localitate. Întrucât bărbatul prezenta halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat un rezultat de 0,76 mg/l alcool pur în aerul respirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu