Sâmbătă, 12 februarie a.c., în jurul orei 00.05, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești au oprit în trafic, cu semnale acustice și luminoase, un autoturism care circula în comuna Milcovul, pe DN 23A. Conducătorul auto, un bărbat de 41 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0.54 mg/l alcool pur în aer expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului.
Duminică, în jurul orei 07.05, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Focșani au depistat un bărbat, de 24 de ani, din Mărășești, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 E85 – Focșani deși avea o concentrație alcoolică de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.
La aceeași dată, în jurul orei 19.25, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Panciu au depistat un bărbat, de 34 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Panciu, deși avea o concentrație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a uni vehicul sub influența alcoolului.
În cursul nopții trecute, în jurul orei 02:30, polițiștii focșăneni au depistat un bărbat, de 51 de ani, din comuna Suraia, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Gării, din municipiu, deși avea o concentrație alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. (IPJ Vrancea)