vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateDosare penale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice

Dosare penale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice

În acest sfârşit de săptâmână, poliţiştii rutieri din Vrancea au depistat pe drumurile din  judeţ doi bărbaţi care conduceau autoturismele deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul Drager, valorile alcoolemiei au fost de 0,68 mg/L respectiv 0,41 mg/L alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care cei doi au fost conduşi la spital în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Astfel, sâmbătă, 13 martie, un bărbat, de 74 de ani, din comuna Tulnici, a fost oprit în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 205 L – Coza (0,41 mg/L alcool pur în aerul expirat). În cel de-al doilea caz, în cursul nopții trecute, în jurul orei 00.05, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești au oprit în trafic, pe Drumul Național 2D – Bolotești, un autoturism condus de un bărbat, de 33 de ani (0,68 mg/L alcool pur în aerul expirat). Au fost întocmit dosare penale pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice constituie un factor de mare risc asupra siguranţei traficului rutier, influențând, în mare măsură, producerea accidentelor de circulaţie. Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (0,40 mg./l. în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie. O concentraţie alcoolică în sânge sub această valoare situează fapta în zona contravenţională şi se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 9 şi 20 de puncte, iar ca măsură complementară permisul de conducere este suspendat pentru o perioadă de 90 de zile. Consumul de alcool este incompatibil cu conducerea autovehiculelor, pe lângă faptul că este interzis de lege, constituie un important factor de risc pentru şofer, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic crescând şansele de implicare într-un accident rutier. Pentru a conduce în siguranţă, şoferul trebuie să îşi păstreze starea de atenţie, să reacţioneze rapid, să vadă clar şi să aprecieze corect distanţa şi viteza. Alcoolul afectează claritatea vederii, judecata, timpul de reacţie, echilibrul şi capacitatea de a vorbi. Când aceste funcţii sunt afectate, probabilitatea unui accident rutier creşte exponențial! (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu