Două dintre imobilele de patrimoniu din Focșani, „Casa Tatovici”, care găzduiește Secția de Științe ale Naturii, și „Casa Alaci”, unde funcționează Secția de Istorie și Arhitectură a Muzeului Vrancei, sunt în plin proces de consolidare și restaurare. Acest lucru este posibil prin două proiecte cu fonduri europene, în cadrul programului Operațional Regional 2014-2020. Prima investiție are un buget de 8,742 milioane de lei, iar a doua, 4,157 milioane de lei.
Refacerea Casei Tatovici a venit în urma unui proiect pe Axa prioritară 5: „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”. Pe lângă consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentului istoric, clădirea va fi dotată la cele mai ridicate standarde, proiectul beneficiind inclusiv de digitalizare. „Ne dorim consolidarea și reabilitarea clădirii de patrimoniu și redarea ei în circuitul turistic, precum și creșterea cu 75% a numărului preconizat de vizite la obiectivul de patrimoniu cultural care beneficiază de sprijin”, potrivit managerilor de proiect. Constructorul are la dispoziție încă aproape doi ani să finalizeze lucrarea, respectiv până pe 18 august 2023.
Și „Casa Alaci”, imobil care adăpostește Secția de Istorie și Arhitectură a Muzeului Vrancei, are parte de finanțare externă tot prin Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Valoarea totală a contractului este de 4,157 milioane de lei. Acest proiect de consolidare și restaurare își propune să redea acestui imobil, care este unul dintre cele mai vechi și mai reprezentative pentru municipiul Focșani, prestanța de început de secol XX.
Beneficiarul direct al celor două clădiri, casele Tatovici și Alaci, este Muzeul Vrancei, care va mai primi în patrimoniu și clădirea fostului Tribunal Putna, finalizată și aceasta până la finalul acestui an, tot cu fonduri europene. Mai multe detalii despre aceste proiecte puteți citi în materialul publicat de presshub.ro.
Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania – Closer to Citizens”, cofinanțat de UE prin DG REGIO.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.