sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneDouă femei din Vrancea, rănite într-un accident în județul Buzău

Două femei din Vrancea, rănite într-un accident în județul Buzău

Accident, sâmbătă seară, în județul Buzău, între un autoturism și un autotren. Evenimentul s-a produs la ieșirea din municipiul Buzău, către Ploiești. Șoferul unui autoturism nu a acordat prioritate de trecere unui autotren, care circula regulamentar, și impactul nu a mai putut fi evitat. La fața locului au ajuns echipaje de poliție și de prim ajutor. Două femei, din Vrancea, care se aflau în autoturism, au fost rănite și transportate la spital. ”Din primele date de la fața locului, a reieșit că este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcția București către Focșani, de către o șoferiță în vârstă de 38 de ani, din Vrancea, și autocamionul care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un șofer de 27 de ani, din Republica Moldova. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferiței și a unei pasagere de 46 de ani, din Vrancea, acestea fiind preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză, se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”, a transmis Biroul de presă al IPJ Buzău. (foto: IPJ Buzău)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu