La data de 29 noiembrie a.c., ora 02.45, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Golești au depistat un bărbat de 42 ani, din județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DJ205 E – Garoafa, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea bărbatul nu era înmatriculat sau înregistrat. Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. (IPJ Vrancea)