UPDATE ”Conform primelor date, un autoturism care ar fi oprit pentru a acorda prioritate a fost acroșat din spate de un alt autoturism, a ricoșat și a acroșat un pieton” (IPJ Vrancea)
Două autoturisme s-au ciocnit, în această dimineață, pe DN2-E85, pe raza comunei Golești. La fața locului au ajuns echipaje de poliție și de ambulanță. Traficul este îngreunat în zona accidentului. ”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pe DN 2 Focșani – Dumbrăveni, pe raza localității Golești, județul Vrancea, în apropierea unei treceri de pietoni, a avut loc o coliziune față-spate între două autoturisme, în urma căreia a rezultat rănirea ușoară a unui pasager și unui pieton. Circulația se desfășoară îngreunat, prin dirijare.” (sursa: IGPR)