marți, aprilie 15, 2025
AcasăSportDouă medalii de argint pentru Ana Maria Bărbosu, la un concurs internațional...

Două medalii de argint pentru Ana Maria Bărbosu, la un concurs internațional de gimnastică

Săptămâna trecută, în Italia, a avut loc „Trofeo Citta’ di Jesolo”, concurs internațional de gimnastică, la care au participat peste 60 de sportive din 8 țări. Focșăneanca Ana Maria Bărbosu a fost, și de această dată, cea mai bună gimnastă din lotul României. Ea a obținut două medalii de argint, la probele individuale de bârnă și sol. De menționat că la sol a avut aceeași notă ca sportiva de pe primul loc (13.500), dar adversara ei a primit o notă mai bună la execuție.
Cu un total de 153.300 puncte, echipa României s-a clasat pe locul al 6-lea la concursul pe echipe, pe podium urcând Italia A (162.600 puncte), SUA (162.350 puncte) și Italia B (157 puncte). Competiția individuală a fost câștigată de Manila Esposito (Italia)- 55.750, urmată de Claire Pease (SUA) – 53.800 și Ashlee Sullivan (SUA) 53.600 puncte. Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul 8 la individual compus, cu 52.650 puncte. ”După această competiție, Sabrina Maneca Voinea va pleca la etapa de cupă mondială de la Doha. Cu excepția Anei Maria Bărbosu, care va alterna antrenamentele cu pregătirea pentru examenul de bacalaureat, celelalte gimnaste participante la turneul de la Jesolo, dar și cele rămase acasă își vor continua pregătirea în perspectiva Campionatelor Europene de la Leipzig de la sfârșitul lunii mai.”, a anunțat Federația Română de Gimnastică.
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu