sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateDouă profesoare din Vrancea, premiate la Conferința Națională eTwinning 2023

Două profesoare din Vrancea, premiate la Conferința Națională eTwinning 2023

În perioada 24-26 februarie 2023 a avut loc la București Conferința Națională eTwinning, care a reunit câștigătorii Premiilor eTwinning 2022, ambasadori eTwinning, reprezentanți ai inspectoratelor școlare județene din județele câștigătoare, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și ai Ministerului Educației. Deși lansat încă din anul 2005, ca o componentă fundamentală a programului eLearning al Comisiei Europene, eTwinning a devenit parte integrantă a Programului Erasmus+ în 2014. Acțiunea se adresează tuturor şcolilor din învăţământul preuniversitar, tuturor profesorilor, indiferent de disciplina predată, și facilitează accesul profesorilor la un mediu virtual de colaborare şi de schimb de experienţă, la parteneriate, la activităţi de formare profesională, alături de colegi din ţările europene. Elevii au posibilitatea să interacționeze virtual cu alţi elevi din ţările participante, să afle elemente de specific cultural sau educațional, să își îmbunătățească competenţele de comunicare în limbi străine. Programul Erasmus (și, implicit, eTwinning) schimbă vieţi, deschide minţi!
Agenda de lucru a Conferinței Naționale a cuprins prezentarea unor exemple de bună practică, ceremonia de premiere, ateliere paralele, expoziția proiectelor premiate. Lista proiectelor premiate la nivel național o puteți accesa la următorul link:
https://etwinning.ro/rezultate-premiile-nationale-etwinning-2022/

La Conferința Națională eTwinning, din județul Vrancea, au fost prezente prof. Tatiana Cristian, de la Școala Gimnazială „Profesor General Gheorghe Gheorghiu” Gologanu, care a câștigat Premiul pentru cetățenie digitală și utilizarea creativă a tehnologiei, prof. Carmen Corina Vișan, de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” Focșani, care a câștigat Premiul pentru învățământ profesional și tehnic, și prof. Anca Coșoreanu, inspector de specialitate, departamentul Programe, proiecte europene și comunitare, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. (ISJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu