sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitate„Drumul de glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial”, reabilitat cu...

„Drumul de glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial”, reabilitat cu bani europeni

Cele patru mausolee ridicate în cinstea ostașilor români din Primul Război Mondial au fost reabilitate cu fonduri de la Uniunea Europeană, după ce anii 90 le aduseseră într-o stare avansată de degradare. Lucrările s-au desfășurat de-a lungul a patru ani și au transformat monumentele de la Focșani, Mărășești, Mărăști și Soveja în obiective turistice care atrag mii de turiști români și străini anual, cu un sfert mai mult decât înaintea renovării.

„Pe aici nu se trece”, celebra deviză militară atribuită generalului Eremia Grigorescu, comandantul Armatei 1 a României, a fost lansată în momentul în care a trecut de pe frontul de la Oituz pe acela de la Mărășești, în august 1917, în timpul Primului Război Mondial. Pentru slava lor și onorarea memoriei celor care s-au jertfit pentru țară în timpul Marelui Război, între cele două conflagrații mondiale, în Vrancea s-au construit patru monumente unice, Mausoleele de la Focșani, Mărășești, Mărăști și Soveja, construcții ridicate prin colecte publice și prin implicarea comunităților locale. Ele adăpostesc osuare și cripte în care au fost înhumați generalii care au adus victoriile militare de pe frontul de la Porțile Moldovei.

Pe linia de front care străbate județul Vrancea, Soveja – Mărăști – Mărășești – Focșani, și-au pierdut viața în Marele Război, deopotrivă, mii de ostași români, dar și francezi, germani, austrieci, maghiari sau ruși. Istoria reține că în luptele de aici au pierit nu mai puțin de 27.000 de soldați români.

Mai multe despre acest proiect puteți citi AICI

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Vrancea24 în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio. Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu