Primarul liberal al comunei Biliești, Vasile Chirilă, a inaugurat recent un drum local de interes pentru locuitori, pe strada Eternității, la eveniment participând și viceprimarul Remus Chiticaru. Edilul PNL a vorbit despre calitatea lucrării efectuate de către firma care a câștigat contractul, despre utilitatea drumului respectiv, dar și despre cât de mult au durat chestiunile birocratice, de la avize până la alte aprobări necesare. Chirilă a prezentat consilierilor, dar și locuitorilor, prioritățile pentru acest an în materie de investiții. ”Avem în vedere să asfaltăm 10 kilometri de drum. Sperăm ca în iunie – iulie să terminăm. Este vorba despre străzile Stejarului, Siret, Tâmplarului și Chiticărești. După acest program, aproape 90 la sută din totalul drumurilor comunale vor fi asfaltate. Țin să precizez că infrastructura este esențială. Orice investitor va dori să investească la noi dacă vom avea drumurile asfaltate și asta a fost prioritatea mea ca primar”, a precizat Vasile Chirilă.
Recent, edilul a primit vizita deputatului PNL Ion Ștefan, care a prezentat agricultorilor interesați proiectele legislative derulate în Parlament și care-i interesează direct pe oamenii din Biliești. Astfel, deputatul Ștefan, susținut de colegul său senatorul Cătălin Toma, președintele PNL Vrancea, a propus acordarea unei prime de comercializare pentru produse agricole primare, pentru cantitatea de produse agricole vândute către unitățile de procesare – în valoare de 200 euro/tonă sau pentru cantitatea de produse aduse în piață – în valoare de 100 euro/tonă. Inițiativa a fost foarte bine primită de către producătorii locali.
Material comandat de PNL. Executat de Media Vemo. Cod mandatar financiar: 41190007