miercuri, octombrie 30, 2024
AcasăActualitateDrumurile din Urechești și Popești, modernizate cu fonduri europene

Drumurile din Urechești și Popești, modernizate cu fonduri europene

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Urechești-Popești a reușit să obțină finanțarea unui proiect de modernizare a drumurilor comunale cu fonduri europene. Proiectul va beneficia de fonduri din partea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Primarul comunei Urechești, Nistor Bratosin, care este și președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Urechești-Popești, susține că se vor executa lucrări complete, atât pentru asfaltarea drumurilor cât și pentru amenajarea șanțurilor și repararea podețelor. ”Drumurile dese pe care le-am făcut timp de 2 ani la AFIR Constanța și București nu au fost în zadar! În sfârșit, consătenii mei se vor bucura în curând de 7,1 km asfalt așternut pe străzile din zonele Obideanca, Miloaga – Cruce, Cruce- Cenușari, Cruce -Teren de Fotbal – Dispensar- Piața Palanca – Biserica Palanca, Școală-Primărie, Centru – Pod Țigănie Terchești, Valea Gherghinarilor! Proiectul total va avea o lungime de 14,3 km, care va cuprinde străzi și din Popești, fiind în valoare de 2,5 milioane de euro și realizat în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Urechești-Popești pe care o conduc! Mulțumesc tuturor celor care au dat o mână de ajutor la obținerea acestui proiect și cetățenilor pentru răbdare și înțelegere”, a anunţat primarul comunei Urechești, Nistor Bratosin, pe contul său de Facebook. După fazele de licitație și achiziție publică, lucrările ar putea începe în scurt timp. Conform proiectului, se vor asfalta 7,1 km de drumuri de interes local în comuna Urechești și 7,2 km de drumuri în comuna Popești.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu