Credincioşii catolici sărbătoresc astăzi Floriile, zi care aminteşte de intrarea lui Isus Hristos în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic. Anul acesta, din cauza restricţiilor impuse de declararea stării de urgenţă, celebrările oficiate în biserici de preoţi vor fi transmise online. „Este o modalitate de a trăi Învierea lui Cristos în alte forme. Suntem mortificaţi de această pandemie; devine modalitatea noastră de a ţine postul. Şi am putea spune că poate felul acesta de a trăi bine, hotărârile luate de autorităţi pentru siguranţa noastră devin o altă formă de a ţine post şi de a intra în celebrarea pătimirii şi a Învierii lui Cristos. Biserica ne îndeamnă să redescoperim o altă realitate a ei, Biserica Domestică, aşa o numim noi, adică biserica de acasă. Este vorba de familiile noastre, de a redescoperi frumuseţea şi bogăţia rugăciunii cu cei dragi. De a redescoperi gesturile spirituale de acasă şi nu doar gesturile acelea oficiale sau publice din bisericile noastre. Evident că ne dorim să ne reîntoarcem, imediat ce va fi cu putinţă, în bisericile noastre. Dar, acum, redescoperim bucuria şi bogăţia de a fi împreună acasă. Nu este ideal, dar este cea mai bună posibilitate pe care o avem acum. Şi, unindu-ne spiritual prin mijloacele de comunicare, prin televiziune, online sau prin radio, de fapt nu ne despărţim de Cristos. Invităm toate familiile noastre să descopere modalităţi creative şi creatoare de a trăi credinţa lor şi de fapt Învierea lui Cristos şi în felul acesta să evităm toate acele modalităţi, care uneori puteau să devină superstiţioase, ale trăirii noastre. Cristos are nevoie de inima noastră şi de credinţa noastră ca să întrupeze Învierea Lui în noi. Iar toate celelalte gesturi pe care le facem în afară, în biserică sau acasă, ele pot doar să ne ajute. Nu ele ne aduc mântuirea. Nu aprinderea Luminii ne aduce Învierea, ci doar Cristos, atunci când aprinde sufletul nostru, ne dăruieşte adevărata înviere. Şi să ne dăruiască această Înviere a Lui în vreme de carantină, în vreme de pandemie, închişi în casele noastre, dar deschişi în sufletul şi în inima noastră”, a explicat preotul Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice București, pentru Agerpres.
Duminica viitoare, pe 12 aprilie, este Paștele pentru credincioșii catolici, cu o săptămâna mai devreme decât pentru cei ortodocși.
Duminica Floriilor, pentru credincioșii catolici
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -