CFR Călători informează că, începând cu data de 12 decembrie 2021, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2021-2022, ce va fi valabil până la data de 10 decembrie 2022. Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii de piaţă atât prin optimizarea duratelor de parcurs, cât şi a programului şi capacităţii de transport, în limita resurselor disponibile. În noul Mers al Trenurilor 2021-2022 vor circula zilnic, în medie, 1200 de trenuri operate de CFR Călători, în funcție de perioada din an. Noutățile din Mersul Trenurilor le găsiți AICI. Acestea vizează, printre altele, legături spre litoral, spre Chișinău, spre Budapesta sau spre nordul țării. Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2021-2022” va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 19 lei. Deoarece conţinutul poate suferi modificări, rugăm călătorii să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro. Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei.(sursa: CFR Călători)
Duminică intră în vigoare Mersul Trenurilor 2021-2022. CFR Călători aduce o serie de noutăți
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -