Un concert de muzică folk, susținut de artistul Marius Matache, fusese programat la Ateneul Popular ”Mr. Gh. Pastia” pe data de 21 mai. Spectacolul fusese anunțat pe rețelele de socializare, iar Primăria Focșani îl trecuse pe agenda culturală a weekendului 21-23 mai. Însă, surpriză! Vineri după-amiază, ușa instituției era încuiată în momentul în care artistul, organizatorii și iubitorii folk-ului au ajuns la Ateneu. Fără nicio explicație. ”Vineri, ora 17.00, ajung la Ateneul din Focșani, unde aflu că spectacolul nu se poate ține, din niște motive administrative care nu au legătură nici cu țevi sparte, nici cu altceva – din câte înțeleg, o ceartă între primar și consilierii locali, dar nu bag mâna în foc că e doar atât. De aici începe Kafka:
La acest comentariu pe Facebook a răspuns primarul Cristi Misăilă care i-a scos vinovați, (evident!), pe consilierii PNL-USR-PLUS. ”Îmi pare nespus de rău pentru cele întâmplate și îmi cer eu scuze în numele conducerii Ateneului Mr Ghe Pastia! Frumos ar fi fost să vă anunțe din timp! Din păcate trăim o realitate cruntă! Consilierii locali PNL USR PLUS la aprobarea bugetului au tăiat toți banii de la capitolul funcționare a acestei instituții, inclusiv sumele cheltuite legal până la aprobarea bugetului, așa încât în acest moment înregistrăm un minus de 161000 lei! Din această cauză bugetul acestei instituții este inoperabil, Trezoreria blocându-le conturile! Atunci când se va remedia această situație veți primi banii înapoi!”, susține primarul municipiului Focșani.
Iar astăzi, conducerea Ateneului Popular a trimis un comunicat în care încearcă să explice anularea de ultim moment a concertului de folk, aruncând vina tot pe umerii consilierilor PNL-USR-PLUS. În plus, managerul Ateneului susține că l-a anunțat din timp pe artist că spectacolul se anulează. ”Atât persoana care a achitat tariful de închiriere, cât și artistul însuși au fost anunțați în ziua în care ar fi trebuit să aibă loc spectacolul, despre faptul că nu se putea susține evenimentul, conform programării. Artistul încă se afla în București la acea oră, conform spuselor proprii. Tot în conformitate cu declarația proprie a artistului, acesta urma să vină oricum în Focșani. Personalul Ateneului Popular „Mr.Gh.Pastia” a transmis informația către partenerii implicați, imediat ce Hotărârea Consiliului Local, prin care se decidea tăierea fondurilor de funcționare, ne-a fost adusă la cunoștință, efectele acestei hotărâri producându-se de la comunicarea ei către părțile în cauză. Având în vedere că, în prezent, instituția are accesul blocat la conturile proprii, părțile contractuale au înțeles să decidă de comun acord la amânarea spectacolului pentru o dată ulterioară, care va fi hotărâtă în funcție de agenda artistului și evoluția situației.”, se menționează în comunicatul semnat de managerul Ionuț Drilia.