Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită Ministerului Educației Naționale măsuri urgente privind creșterea numărului de psihologi școlari, dar și introducerea pazei și protecției în unitățile de învățământ din întreaga țară. Cazul grav care s-a petrecut în școala din Clejani, județul Giurgiu, unde trei copii au vandalizat întreaga clădire, este ceva greu de conceput. Imaginile cu școala vandalizată din Clejani, județul Giurgiu, sunt greu de descris, așa cum este greu de conceput că trei elevi, cu vârste sub 10 ani, au fost capabili să distrugă totul în calea lor. Sălile de clasă și holurile au fost devastate, iar școala nu poate fi, în acest moment, folosită, autoritățile făcând eforturi ca până la data de 20 septembrie să o reabiliteze, pentru a putea fi reluate cursurile.
Acest caz de o gravitate extremă ne arată, încă o dată, faptul că în toate unitățile de învățământ avem nevoie urgentă de psihologi școlari care să depisteze din timp astfel de comportamente și să poată interveni. Prin urmare, cerem Ministerul Educației Naționale și Guvernului României să adopte de urgență un act normativ prin care să fie mărit numărul de consilieri școlari în toate unitățile de învățământ. Totodată, cerem autorităților să aplice legislația în vigoare și să asigure paza și protecția unităților de învățământ.
Dacă cel puțin aceste două condiții ar fi fost respectate, în acest moment, nu ne-am fi confruntat cu un astfel de caz de vandalism, extrem de grav. „Este un caz extrem de grav, iar cei care trebuie să intervină în acest moment sunt polițiștii care, cu siguranță, au deschis o anchetă. Lucrurile nu trebuie lăsate așa, pentru că cineva trebuie tras la răspundere, cineva trebuie să plătească pentru daunele provocate, așa cum trebuie făcută și o anchetă socială în familiile copiilor. Plecând de la acest caz, reamintesc faptul că avem o legislație în vigoare care nu se aplică. Autoritățile locale sunt cele care ar trebui să asigure paza și protecția în unitățile de învățământ, dar din rațiuni financiare această lege este încălcată, ceea ce transformă unitățile de învățământ în spații vulnerabile. Nu ne puteam închipui că trei copii, cu vârstele între 8 și 10 ani, puteau să lase așa ceva în urma lor: întreaga școală este distrusă ca după un atac mafiot. Vă dați seama unde am ajuns? Explicația copiilor, că s-au enervat și că au reacționat cum au văzut într-un joc pe calculator, trebuie să fie semnalul pentru toată lumea că acest gen de copii au nevoie urgentă de intervenția specialiștilor. Trebuie să înțelegem ce se întâmplă cu ei, care este rolul familiei, de ce nimeni nu a intuit măcar că ar avea o predispoziție la astfel de fapte violente sau că este un comportament care răspunde la o situație-șoc. Oricum ar fi, psihologii școlari sunt o mare necesitate în unitățile de învățământ din România. Guvernul României trebuie să aplice urgent un plan de intervenție, mai ales că ne confruntăm din ce în ce mai des cu astfel de cazuri de violență în educație”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI. (comunicat FSLI)
După actele de vandalism comise de niște elevi din Giurgiu, sindicatele din învățământ cer mărirea numărului de psihologi școlari
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -