De la începutul săptămânii, 18 elevi și trei cadre didactice din Kayseri-Turcia sunt oaspeții Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau” din Focșani, într-un schimb de experiență în cadrul unui proiect ERASMUS, cu tema „Îmbunătățirea competențelor profesionale spre sisteme electronice de securitate”. Este pentru prima dată când liceul focșănean primește vizita unor elevi străini, delegația din Turcia urmând să rămână în Focșani până pe 28 martie.
În acest interval, elevii și profesorii de la „Edmond Nicolau” se vor strădui să le facă șederea cât mai plăcută colegilor lor, iar acest lucru s-a manifestat încă din prima zi, pe data de 14 martie, când a avut loc primirea oficială, printr-un program artistic deosebit. Elevii și profesorii turci au participat deja la două ateliere de lucru în cadrul orelor de electrotehnică și au vizitat laboratoarele liceului focșănean, iar vineri au parte de o surpriză plăcută, fiind invitați să participe la o excursie pe Valea Putnei, cu scopul de a vedea frumusețile Vrancei, precum Cascada Putnei și alte obiective de atracție. În program este inclusă și o vizită la Stația Seismică de la Vrîncioaia.