Astăzi se reiau cursurile în învățământul preuniversitar. Modulul 3, așa cum este structurat, acum anul școlar, se întinde până pe 17 februarie. Urmează pauza dintre 18 și 26 februarie (numită și ”vacanța de schi”), iar pe 27 februarie va începe Modulul 4. Vacanța de primăvară va fi între 7 și 18 aprilie. Modulul 5 de învățare va dura din 19 aprilie până pe 16 iunie. Vacanța de vară va fi în perioada 17 iunie – 3 septembrie. Elevii din anii terminali vor încheia anul școlar mai devreme: pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar se încheie la data de 2 iunie; pentru clasa a VIII-a, anul școlar se încheie la data de 9 iunie. De asemenea, pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie. Iar pentru cei din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare. Programul național Școala altfel și Programul Săptămâna verde se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare).
Revenirea elevilor și cadrelor didactice la cursuri se face într-o perioadă de creștere a numărului de cazuri de îmbolnăviri cu virusul gripal. De altfel, Ministerul Sănătății a emis o instrucțiune privind declararea unei stări de alertă epidemiologică. În același timp, autoritățile sanitare au transmis recomandări și măsuri de respectat în următoarea perioadă (și) în unitățile de învățământ, cu scopul de a preveni răspândirea virusului gripal. Acestea se găsesc și pe site-ul ISJ Vrancea.