sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateEuropenii vor să dezvolte fermele mici

Europenii vor să dezvolte fermele mici

Zilele acestea s-a desfășurat la Bruxelles Forumul privind Viitorul Agriculturii (FFA 2017), o manifestare ce reunește specialiști în agricultură din Uniunea Europeană, ajunsă la ediția a X-a. Anul acesta, printre fermierii români prezenți la eveniment s-a numărat și vrânceanca Maricica Vrabie, din partea Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). În discuțiile fermierilor europeni au fost abordate mai multe aspecte ce vizează dezvoltarea agriculturii în toate statele membre: Politica Agricolă Comună, subvențiile, mediul, legislația națională și europeană etc. ”Forumul mi s-a părut foarte interesant și mă bucur că am avut prilejul să particip și să fiu invitată. Vreau să mulțumesc LAPAR pentru invitație și pot spune că am învățat multe lucruri. Cred că fermierii noștri ar reuși măcar prin rotație să ajungă la un asemenea eveniment, poate că am fi mai productivi, mai înțelegători cu condițiile de care de multe ori nu suntem mulțumiți dar, după ce am văzut aici, le avem și tot timpul vrem mai mult. Acum am înțeles, cu ajutorul acestui Forum, că pentru a ajunge la un punct comun în privința tuturor problemelor din agricultură este o muncă grea deoarece sunt multe păreri și propuneri”, a declarat Maricica Vrabie, prezentă în premieră la acest eveniment, pentru publicația de specialitate Agrointeligența.
Printre participanții la această reuniune s-a aflat și Phil Hogan, comisarul european pentru Agricultură. ”Sper ca domnul Hogan să adune toate ideile din țările membre astfel încât concluzia să ne mulțumească pe toți. Este foarte greu, într-adevăr, asta au recunoscut și dânșii. Dar după cum a răspuns comisarul la toate întrebările mi-a făcut o impresie foarte bună. Se vede că este un om foarte pregătit, care știe ce vrea și care stăpânește foarte bine problemele legate de agricultură”, a mai precizat Maricica Vrabie.
FOTO: Agrointel.ro

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu