vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateEveniment cultural de marcă, în luna septembrie, la Focșani

Eveniment cultural de marcă, în luna septembrie, la Focșani

Focșănenii și nu numai vor avea parte de un eveniment de cultură autentică peste două săptămâni. După nenumărate spectacole de muzică ușoară și populară, cu artiști în vogă, necunoscuți sau uitați de lume, pe multe miliarde de lei din bugetele locale, Piața Unirii din Focșani va găzdui o manifestare artistică de calitate, finanțată în întregime din fonduri private. Astfel, în perioada 9-11 septembrie, centrul orașului va fi ocupat de muzică de calitate, de ritmuri de blues și jazz, în interpretarea unor artiști de renume, la nivel național și internațional, din acest domeniu. ”Focșani Blues Festival” este organizat de Asociația Culturală ESTICA (înființată în aprilie 2016), în colaborare cu mai multe firme private, atât din Vrancea cât și din România. ”Va fi cel mai mare festival de blues din România. Era nevoie de un eveniment interesant din toate punctele de vedere în orașul nostru. Există iubitori de blues, de jazz în Focșani, sunt și tineri interesați de muzică adevărată. Vor fi prezenți artiști de renume în acest domeniu, artiști importanți din România și din străinătate, cunoscuți în lumea bluesului la nivel mondial. Țin să vă precizez că, deși cheltuielile sunt mai mari, trupele vor veni la Focșani în formulă completă, cu toți instrumentiștii și toate echipamentele de spectacol”, a precizat Cătălin Horodincă, directorul de producție al festivalului. Printre artiștii și trupele care vor concerta în Piața Unirii se numără: Soul Serenade, Nightlosers, Canaf, Earl Thomas&The Royal Guard, Phillip Fankhauser, AG Weinberger, Henrik Frieschlander Trio ș.a. ”Piața Unirii este un loc inedit pentru o asemenea manifestare. Dar ne dorim ca un număr cât mai mare de oameni să vadă, să audă și, cu siguranță, vor rămâne plăcut surprinși. Vom avea workshop-uri de chitară și percuție precum și o secțiune unde vor evolua tineri muzicieni focșăneni cu muzică clasică, la pian și chitară”, a mai declarat directorul festivalului, Cătălin Horodincă. ”Vrem să conturăm o comunitate puternică de oameni care iubesc muzica bună, live, de calitate. Ne dorim să facem o imagine pozitivă municipiului Focșani, să demonstrăm că putem și noi organiza un festival de anvergură. Muzica nu este doar divertisment, este o investiție pentru viață”, susține Andreea Pancu, vicepreşedinte al Asociației Culturale ESTICA.
Organizatorii vor aduce în Piața Unirii circa 700 de scaune dar speră ca cel puțin 3.000 de persoane să urmărească, în fiecare seară, spectacolele de blues și jazz. În cele 3 zile de spectacole sunt așteptați să evolueze în fața melomanilor focșăneni 70 de artiști și instrumentiști, 30 români și 40 din străinătate. Vor fi și alte evenimente conexe, precum prezentare de produse culinare sau excursii cu bicicletele. Bulevardul Unirii va fi închis traficului rutier, între intersecțiile cu strada Maior Gheorghe Pastia și cu strada Ștefan cel Mare, începând de vineri, 9 septembrie, și până duminică, 11 septembrie. Organizatorii promit, deja, o a doua ediție, cea de anul viitor, mai bogată și mai interesantă.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu