Începând cu după-amiaza zilei de vineri, 1 iulie, pe platoul Casei de Cultură va fi deschisă Expoziția de tehnică militară a Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza”. Totodată, în Piața Unirii, începând cu ora 19.30, va avea loc un Concert al Formației Corale „Pastorala” și al invitaților din cadrul Festivalului Coral Internațional „Pastorala”, urmat de un Concert al muzicii de garnizoană, între orele 20.00-21.00.
Ziua de sâmbătă, 2 iulie, debutează la ora 9.00 în mica piațetă din apropierea Muzeului de Istorie – Statuia domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, cu un Te Deum și un moment artistic susținut de actorii Teatrului Municipal Focșani și artiștii Ansamblului Folcloric „Țara Vrancei”, manifestări prilejuite de împlinirea a 512 ani de la moartea domnitorului.
Tot sâmbătă, în intervalul 11.00-12.30 va avea loc în Piața Unirii Ceremonia militară și religioasă prilejuită de aniversarea Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza”. De la ora 16.00, în Sala Mare a Ateneului Popular „Maior Gh. Pastia”, va avea loc Deschiderea oficială a Festivalului Coral Internațional „Pastorala”.