Două evenimente rutiere au fost anunțate sâmbătă după-amiază pe drumurile din Vrancea. La ora 17.10, două autoturisme s-au ciocnit pe DN2-E85, în apropiere de intersecția cu Slobozia Ciorăști. ”Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcția Râmnicu Sărat către municipiul Focșani, din cauza neatenției în conducere a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus, de un bărbat de 68 de ani. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop rezultatele fiind negative. În urma producerii evenimentului a rezultat avarierea ambelor autoturisme. Nu au fost victime.”, potrivit IPJ Vrancea.
Al doilea eveniment s-a petrecut pe DN 2D, pe raza comunei Vidra. ”Polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 2D, în localitatea Vidra, ar fi avut loc un accident rutier soldat cu două persoane rănite, respectiv un minor în vârstă de 4 ani și unul dintre conducătorii auto. Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.”, au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.