joi, noiembrie 21, 2024
AcasăActualitateExamen la IPJ Vrancea pentru obținerea atestatului de detectiv particular

Examen la IPJ Vrancea pentru obținerea atestatului de detectiv particular

În conformitate cu pct. 4.3. din H.G. nr. 1666/2004 – Normele de aplicare a Legii 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, în data de 12.09.2024, ora 09:00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Județean Vrancea, se va desfăşura examenul de atestare a calităţii de detectiv particular.
Pentru susţinerea examenului de atestare a calităţii de detectiv particular, cei interesaţi vor depune până la data de 05.09.2024, ora 10.00 la Inspectoratul de Poliţie JudeţeanVrancea, cam. 311 – Comisar șef de poliție Miștoiu Valentin – tel. 207107, următoarele acte:
a) cerere;
b) curriculum vitae;
c) actul de identitate, în original;
d) diploma care atestă că posedă cel puţin studii medii şi este absolvent a unei şcoli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau securităţii naţionale ori este absolventă a unei instituţii de învăţământ superior şi a absolvit un curs în specialitatea detectiv particular;
e) certificate medicale şi de testare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv de un laborator autorizat;
f) certificat de cazier judiciar;
g) declaraţie din care să rezulte că îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 5 lit. e) din legea 329/2003 (Republicată cu modificările și completările ulterioare);
h) dovada achitării tarifului pentru susţinerea examenului de atestare a cunoştinţelor, stabilit în conformitate cu dispoziţiile legale.

*TEMATICA și BIBLIOGRAFIA*
pentru candidaţii la examenul de atestare a calităţii de detectiv particular

 *TEMATICA*
• Drepturile și libertăţile fundamentale – Constituţia României;
• Legea penală şi limitele ei de aplicare;
• Infracţiunea;
• Infracțiuni contra libertății persoanei;
• Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private;
• Infracțiuni contra înfăptuirii justiției;
• Infracțiuni de corupție;
• Infracțiuni de serviciu;
• Infracțiuni de fals;
• Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate de lege;
• Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice;
• Infracțiuni contra securității naționale;
• Metode speciale de supraveghere sau cercetare;
• Percheziţia;
• Sesizarea organelor de urmărire penală;
• Contractul;
• Exercitarea profesiei de detectiv particular;
• Organizarea și funcționarea societăţilor specializate şi cabinetelor individuale de detectivi particulari;
• Protecţia informaţiilor clasificate;
• Clasificarea informaţiilor. Măsuri minime de protecţie a informaţiilor clasificate. Accesul la informaţiile clasificate;
• Constituirea societăţilor;
• Prelucrarea datelor cu caracter personal.

 *BIBLIOGRAFIA*
• Constituţia României, din 1991, republicată, Titlul II, cap. I, II;
• Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările şi completările ulterioare:
– Partea generală, Titlul I, Titlul II;
– Partea specială, Titlul I, cap. VI, art. 206-208, cap. IX, art. 224-227, Titlul IV, art. 266, art. 268, art. 269, art. 271, art. 272, art. 273, art. 275, art. 277, Titlul V, cap. I, art. 291, art. 292, cap. II, art. 302-304, Titlul VI, cap. III, art. 320-327, Titlul VII, cap. IV, art. 348, cap. VI, art. 360-366, Titlul X, art. 409-410;
• Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală cu modificările şi completările ulterioare:
– Partea generală,Titlul IV, cap. IV, cap. VI, art. 156-158;
– Partea specială, Titlul I, cap. II, art. 288-290;
• Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul civil, Cartea V, Titlul II, cap. I;
• Legea 329/2003, republicată, privind exercitarea profesiei de detectiv particular, cu modificările şi completările ulterioare;
• HG nr. 1666/2004, privind Norme de aplicare a Legii nr. 329/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
• Legea nr. 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, cap. I – III, cap. V;
• HG nr. 585/2002, pentru aprobarea Standardelor Naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România cu modificările şi completările ulterioare, cap. II, Secțiunea a 1-a, Secțiunea a 3-a, Secțiunea a 5-a;
• Legea 31/1990, republicată, privind societăţile, cu modificările şi completările ulterioare, Titlul II, cap. I, cap. III;
• Legea 363/2018, privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;
• Legea 190/2018, privind privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor). (sursa: IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu