Rezultatele alegerilor locale de duminică au adus o mare surpriză în Vrancea, o surpriză de care vorbește chiar întreaga țară. ”Veșnicul” Marian Oprișan a fost învins pentru prima dată într-o confruntare electorală directă și personală. Oprișan a condus PSD și CJ Vrancea cu mână de fier în ultimii 25 de ani. Și, totodată, întreg județul a fost la cheremul lui. Acum, la vârsta de ”doar” 55 de ani, Marian Oprișan este considerat un politican expirat. Iar vrâncenii i-au arătat, duminică, acest lucru. Aroganța, lipsa simțului măsurii în toate, situația economico-socială precară a județului doboară, până la urmă, orice conducător autocrat. Și Ceaușescu a picat după 24 de ani … Și, vorba românului, orice cal de curse ajunge gloabă.
Înfrângerea lui Oprișan nu a însemnat, însă, și înfrângerea PSD în Vrancea. Numărătoarea paralelă și rezultatele parțiale indică un scor foarte bun obținut de PSD pentru Consiliul Județean Vrancea, indică victoria lui Cristi Misăilă în cursa pentru fotoliul de primar al Focșaniului, indică numeroase primării și consilii locale în județ (e adevărat, mai puține decât acum 4 ani). PSD s-ar putea reconfigura în Vrancea, eventual cu schimbări și în garnitura de conducere. Deocamdată, este greu de spus dacă PSD va urma calea descendentă în Vrancea, după insuccesul personal al lui Oprișan.
Un lucru pare cert: primarul Focșaniului va fi pe ”cai mari” în PSD Vrancea. Probabil că ar putea prelua chiar șefia PSD Vrancea de la Oprișan. Nu ar fi o problemă cu operațiunea de preluare… Misăilă a fost crescut politic de Oprișan, a fost ajutat de Oprișan, a fost plantat de Oprișan în funcții publice, a fost ”făcut” primar de Oprișan, în 2016. Din cauza unor aspecte personale, Misăilă s-ar putea impune în fruntea PSD Vrancea printr-un blitzkrieg aprobat și de Ciolacu&comp. Discuții în acest sens au avut loc, înainte de alegerile locale, cu implicații și din afara partidului (gen afaceristul Ioan Niculae, nașul de cununie al soților Cristi și Lucreția Misăilă). Victoria lui Misăilă în fața candidatului PNL și înfrângerea lui Oprișan în fața candidatului PNL reprezintă motive pe care liderii PSD le pot invoca oficial pentru a-l înlocui pe Oprișan cu Misăilă. Sunt așteptate, de altfel, niște reglări de conturi personale în interiorul PSD Vrancea. Până una-alta, Cristi Misăilă are tot dreptul să revendice șefia PSD Vrancea și nimeni din interiorul organizației județene nu-l poate contrazice. Mai ales că a învățat multe din ”însușirile” mentorului său, iar comportamentul său îl copiază pe cel al lui Oprișan.