Consiliul Județean Vrancea și Centrul Cultural Vrancea organizează vernisajul expoziției de artă contemporană „Ipostaze ale abstracției” vineri, 24 martie 2016, începând cu ora 15:00 la Galeriile de Artă din Focșani. Alexandra Titu, critic de artă și profesor universitar, va deschide evenimentul artistic ce reunește 17 artiști contemporani din capitală și din alte centre artistice importante din țară.
În contextul perpetuării interesului pentru arta abstractă atât la nivel local cât și la scară internațională, expoziția „Ipostaze ale abstracției” își propune să ilustreze traseele pe care le urmează artiștii contemporani autohtoni care reduc reprezentarea realității la semne, gesturi, ce își păstrează încărcătura subiectivă, chiar dacă sunt generate fie de realitatea exterioară, fie de cea interioară. Expoziția reunește demersuri artistice diverse în poziționarea lor față de realitatea care generează referințe, întrucât niciun artist participant nu optează pentru un abstracționism pur, golit de orice referință.
Evenimentul reunește artiști proeminenți ce aparțin unor generații diferite, dar care au avut un impact egal asupra evoluției artei românești: Florin Ciubotaru, Adrian Chira, Gheorghe Dican, Marin Gherasim, Daniela Frumușeanu, Marius Jurca, Peter Jecza, Gabriel Kelemen, Petru Lucaci, Camil Mihăescu, Paul Neagu, Liviu Nedelcu, Marilena Preda Sânc, Liviu Stoicoviciu, Napoleon Tiron, Corneliu Vasilescu, Leon Vreme.
Expoziția „Ipostaze ale abstracției” poate fi vizitată timp de o lună: 24 martie – 24 aprilie, de luni până vineri, între orele 12:00 și 16:00.
MANAGER Centrul Cultural Vrancea, prof.dr.Liviu Nedelcu