Așa cum anunțase în urmă cu puțin timp, ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a semnat ordinul prin care se reglementează câte ore ar trebui să lucreze elevii în afara şcolii. Ordinul ministrului prevede că temele pentru acasă sunt pentru cel mult două ore, la toate disciplinele, astfel încât timpul alocat de copii activităţilor şcolare să fie de 5-8 ore, iar în vacanţa elevilor din ciclurile primar şi gimnazial sunt excluse temele. La rândul lor, temele vor fi diferențiate: obligatorii şi suplimentare. Temele obligatorii pentru acasă vor fi de nivel mediu, pentru toţi elevii, iar celelalte, individuale şi diferenţiate. Ordinul ministrului Educației mai stabilește că la clasa pregătitoare nu se dau teme, la învăţământul primar timpul total alocat temei obligatorii va fi de maximum o oră, iar pentru celelalte niveluri de învăţământ va fi de maximum două ore. Ministrul Mircea Dumitru a mai dispus interzicerea caracterului punitiv al temei pentru acasă, aceasta neputând fi folosită ca un instrument de pedeapsă. ”Se interzic utilizarea temei ca instrument de pedeapsă (cantitate mare de teme, exerciţii repetitive), precum şi solicitarea realizării unor activităţi de învăţare care necesită o abordare sistematică în clasă şi nu pentru a fi desfăşurate individual, ca temă pentru acasă”, se precizează în ordinul ministrului. De asemenea, „în stabilirea temelor se va evita apariţia unor efecte negative, (…) pierderea interesului elevului faţă de învăţare (din cauza cantităţii, dificultăţii sau monotoniei temelor, etc), oboseală fizică şi emoţională, reducerea timpului liber destinat unor activităţi recreative (activităţi sportive, artistice, gospodăreşti, lectură), adâncirea diferenţelor dintre elevii performanţi si cei aflaţi în dificultate”.
Ordinul mai prevede că se vor mai da teme pentru acasă în scopul realizării unor lucrări ample de sinteză, cum ar fi referate sau proiecte, aceasta o dată pe semestru pentru fiecare disciplină în parte. Potrivit aceluiaşi ordin emis de ministrul Educaţiei, temele de acasă trebuie evaluate în trei forme: frontal, prin discutarea în clasă a părţilor la care elevii au întâmpinat dificultăţi sau printr-o testare a elevilor de aproximativ 10 minute numai din tema pentru acasă.