La data de 18 august 2023, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o femeie dintr-o comună de pe raza de competență cu privire la faptul că fiul ei, împreună cu care locuiește, o amenință cu moartea. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au identificat apelanta, precum și pe nora acesteia, bărbatul în cauză plecând între timp din locuință. În urma evaluării situaţiei de fapt, pe baza formularului de evaluare a riscului, polițiștii au stabilit că există un risc iminent în cauză, urmând a fi emise două ordine de protecție provizorii, față de fiul și de nora femeii care a făcut sesizarea. Deși persoana vătămată a depus plângere împotriva celor în cauză, ea nu a fost de acord și cu măsura monitorizării electronice. Polițiștii au întocmit dosare penale, în care sunt continuate cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză și luării măsurilor legale ce se impun.
La data de 18 august 2023, ora 20.30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Odobești au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 28 de ani, cu privire la faptul că în jurul orei 18.00, în urma unui conflict verbal, a fost lovită de către concubinul ei, împreună cu care locuiește. În urma evaluării situaţiei de fapt, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu
împotriva bărbatului, însă reclamanta nu a fost de acord cu montarea unui dispozitiv electronic de supraveghere. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Reamintim, pe această cale, faptul că ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc. Pentru a veni în sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia. De la data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor. (sursa :IPJ Vrancea)