Anul 2015 a fost unul dificil pentru fermieri, astfel că unii dintre ei s-au gândit să schimbe ceva pentru a obține profit în acest an. O soluție o reprezintă cultivarea rapiței pe suprafețe mai mari, pentru că această cultură oleaginoasă poate aduce profituri bune. La această operațiune au apelat și fermierii vrânceni care au cultivat rapiță pentru 2016 pe o suprafață cu aproape 50% mai mare. Dacă în toamna lui 2014 s-au cultivat 5.030 de hectare, în toamna trecută vrâncenii au cultivat 7.400 de hectare cu rapiță.
La nivel național, Ministerul Agriculturii a anunțat că în toamnă s-au pus 412.000 de hectare cu rapiță, cu 50% mai mult decât anul precedent, un record după anii 2009 și 2010. În același timp, suprafața cu grâu a scăzut cu 147.000 de hectare, ajungând la mai puțin de 2.000.000 de hectare – un minim al ultimilor nouă ani. Cel mai important factor care a condus la scăderea suprafețelor cultivate cu cereale în favoarea celor cu oleaginoase a fost prețul de anul trecut. Astfel, dacă la grâu, cotațiile s-au menținut în scădere, rapița a fost cea care, în 2015, a salvat multe afaceri agricole. Totuși, fermierii vrânceni nu au renunțat la suprafețele mari însămânțate cu grâu. Astfel, și la grâu vrâncenii au cultivat o suprafață mai mare pentru anul în curs: 28.700 de hectare față de 27.300 de hectare cât a fost anul precedent.
Fermierii care au cultivat suprafețe mari cu rapiță au, însă, motive de îngrijorare la acest început de an. Cultura de rapiță ar putea fi compromisă din cauza lipsei stratului protector de zăpadă și a temperaturilor de minus 15 grade celsius sau chiar mai scăzute. Totodată, pentru că sfârșitul lui 2015 a fost prea călduros, plantele s-au dezvoltat mai repede și sunt supuse riscului de îngheț.