Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că au crescut suprafețele cultivate cu soia cu peste 47.000 de hectare, în 2015, față de nivelul înregistrat în 2014, atunci când în țara noastră existau aproape 80.000 de hectare cu soia. Mai exact, în 2015, fermierii români au însămânțat o suprafață totală de 127.000 de hectare. În 2014, suprafața cultivată cu soia a fost de 79.900 de hectare. În toamna anului trecut, fermierii vrânceni au însămânțat cu soia o suprafață totală de 230 de hectare. Unul dintre motivele pentru care fermierii români au decis să înființeze suprafețe mai mari cu soia este și introducerea, începând din acest an, a sprijinului cuplat pentru această cultură, în valoare de 325 de euro pe hectar. În ceea ce privește producția medie obținută la soia în 2015, agricultorii români au reușit să recolteze circa 2.062 kg/ha. În 2014, producția medie la soia a fost de 2.539 kg/ha. Producția totală de soia din 2015 a fost de 262.000 de tone, iar în 2014 de 202.900 de tone, potrivit datelor MADR.
Fermieri români așteaptă, în prezent, să afle când își vor putea încasa sprijinul cuplat pentru soia. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este în proces de finalizare a controalelor administrative pentru a putea stabili suprafața totală eligibilă la plată, iar ulterior valoarea exactă a sprijinului cuplat. Având în vedere creșterea suprafețelor cultivate cu soia, este posibil ca sprijinul cuplat să scadă pentru această plantă. Începând din 2016, toți fermierii care vor dori să beneficieze de sprijin cuplat pentru soia vor fi nevoiți să aibă sămânță certificată de proveniență românească. Țara noastră importă soia, inclusiv cea modificată genetic, din Brazilia sau Argentina, în valoare de peste 200 de milioane de euro anual.