sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăCulturăFestivalul Boovie din acest an, la sfârșitul lunii mai

Festivalul Boovie din acest an, la sfârșitul lunii mai

Cea de a V-a ediție a Festivalului de Book-Trailere Boovie® va avea loc în perioada 29 mai – 1 iunie, la Focșani, unde vor fi prezenți peste 1000 de elevi și profesori din țară și din străinătate. Ediția din 2020 se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, fiind o recunoaștere a importanței demersurilor menite să promoveze lectura voluntară în rândul copiilor și rolul cărților în dezvoltarea noastră personală și profesională. “Acordarea acestei distincții ne onorează și ne bucură în mod deosebit, deoarece reprezintă o apreciere a acțiunilor noastre derulate în scopul dezvoltării educației extrașcolare. Aici ne referim, în special, la susținerea inițiativei proprii, a creativității, a învățarii non-formale și la încurajarea dezvoltării autonomiei. Suntem determinați să realizăm un eveniment de calitate și să demonstrăm că înscrierea Festivalului Boovie în rândul manifestărilor educaționale de reper prin acordarea Înaltului Patronaj al Președintelui Românei este o șansă extraordinară acordată tuturor profesorilor și elevilor.”, a declarat Carmen Ion, președintele Asociației Grow Up Project Focșani.

Construit ca un festival, concursul Boovie propune o nouă metodă de abordare a cărților, prin transformarea lor în book-trailere după ce  au fost citite de toți membrii echipei formate din 7-11 elevi, coordonați de 1/2 profesori. Concursul se adresează elevilor de gimnaziu (clasele a VII-a și a VIII-a) și celor de liceu, din mediul rural sau urban, din România și străinătate.  Echipele formate au la dispozitie o perioadă determinată pentru a crea un book-trailer, fapt care va implica realizarea unui scenariu, împărțirea rolurilor și sarcinilor de lucru, filmarea, montarea și editarea video etc.

Boovie® este cel mai mare eveniment educațional extrașcolar cu participare directă din țară și, de la an la an, a continuat să se extindă, reprezentând astăzi nu doar o modalitate inedită de a determina tinerii să citească, dar și o sursă alternativă de învățare, datorită atelierelor susținute de specialiști din domeniul educației, cinematografiei, jurnalismului etc. și prin întâlnirile cu scriitorii care au loc în perioada Festivalului, odată cu desfășurarea concursului propriu-zis. (comunicat organizatori)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu