vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăCulturăFestivalul Internațional de Book-trailere Boovie®8.0 se desfășoară la Brașov / 555 de...

Festivalul Internațional de Book-trailere Boovie®8.0 se desfășoară la Brașov / 555 de echipe înscrise în acest an, din țară și din străinătate

După șapte ani petrecuți acasă, la Focșani, acolo unde s-a născut, a crescut și a devenit cel mai cunoscut eveniment extrașcolar destinat elevilor, Festivalul Internațional de Book-trailere Boovie® face un pas mai departe și ajunge anul acesta la Brașov și se va desfășura, în perioada 25-28 iulie, sub titulatura „The Book of New Beginnings”.

Festivalul a crescut de la an la an și a bifat, la fiecare dintre ultimele ediții, un număr din ce în ce mai mare de participanți, anul acesta depășind cifra record de 5000 de înscrieri. Ne leagă de Focșani amintirile frumoase ale edițiilor anterioare și le mulțumim pe această cale tuturor celor care ne-au sprijinit și și-au dat mâna pentru a face din Boovie ceea ce a devenit în prezent. Sperăm în sprijinul lor în continuare, pentru a asigura participarea la Brașov a unui număr cât mai mare de participanți din Focșani și Vrancea. În luna martie a fost termenul limită pentru înscrierea în concurs a echipelor participante și tot atunci a avut loc și tragerea la sorți a cărților propuse de organizatori. La finalul înscrierilor, așa cum era de așteptat, Boovie a adunat echipe din toate județele țării, la care se adaugă o promițătoare participare internațională.

Ce înseamnă acest lucru în cifre?

După validarea înscrierilor, fază care a însemnat și verificarea documentelor fiecărei echipe în parte și după tragerea la sorți, ediția de anul acesta strânge 5570 de participanți (5018 elevi și 552 de profesori), reprezentând 259 de unități de învățământ. La toate cele șase secțiuni ale Boovie s-au înscris și participă la ediția de anul acesta 555 de echipe, care provin din toate cele 41 de județe ale României și din București, precum și din Republica Moldova, Grecia, Irlanda și Spania.

Între 19 martie și 21 mai, participanții vor realiza trailerele de la secțiunile din concurs, urmând ca acestea să fie trimise pentru a participa la faza finală a Festivalului, care va avea loc la Brașov timp de patru zile, în perioada 25-28 iulie. Crescând numărul de zile de festival de la trei la patru, întâlnirea de la Brașov va include, pe lângă vizionarea producțiilor care participă la concurs, mai multe ateliere, workshop-uri, întâlniri cu scriitori și nume consacrate în domeniul literaturii, teatrului și filmului, vizionări de filme, concerte, dar nu numai, pentru că Boovie este, în primul rând, o formă de educație non-formală, destinată în egală măsură elevilor și profesorilor, copiilor și adulților. Festivalul este organizat de Asociația Grow Up Project alături de Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret“ din Focșani, în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene din Vrancea și Brașov. Festivalul Boovie® se regăsește și în Calendarul Activităților Educative Naționale și Internaționale cofinanțate de Ministerul Educației în anul 2023. Ne vor fi alături numeroși parteneri, colaboratori și sponsori care ni s-au alăturat, unii în premieră, alții în mod tradițional. Pentru ediția a VIII-a, există un parteneriat de colaborare cu European Film Festival, partener radio principal fiind Radio România Actualități. Regulamentul, precum și detalii referitoare la modalitatea de înscriere în concurs, lista de cărți, secțiuni, tutoriale etc se regăsesc pe site-ul Boovie® – www.boovie.ro și pe toate conturile de social-media – Facebook, Instagram, YouTube și TikTok.

Ce este Boovie®?

Festivalul-concurs a luat naștere în 2015, când la, pe atunci, Liceul Pedagogic „Spiru Haret“, profesorul Carmen Ion a decis să îi provoace pe elevi să citească. Nu sub amenințarea unor note, nu cu promisiunea unor medii mai bune, ci cu ideea realizării unui trailer! „Dar ce e ăla?“ Să-i spunem un film, realizat după citirea unei cărți. Și uite așa a apărut un pui de ceea ce avea să devină Boovie®! De-a lungul celor șapte ediții, festivalul a evoluat prin entuziasmul pe care l-au arătat profesorii și elevii, dând naștere, dincolo de inevitabila competiție, unei comunități mai mari de la an la an și unui spirit unic. Această comunitate devotată educației s-a creat și prin suportul unor personalități marcante din diverse domenii culturale, dar și prin implicarea logistică și financiară a mai multor instituții publice din Focșani și Vrancea. Îi invităm să ni se alăture în acest efort comun pe toți cei care împărtășesc idealurile acestui festival! Anul acesta, organizatorii își propun să facă din Boovie® nu doar un eveniment care să cuprindă toate colțurile țării, ci și să își consolideze poziția la nivel internațional.

Pentru informații actualizate despre festival și calendarul evenimentelor, urmăriți-ne pe conturile social media Boovie® , după cum urmează:

Pagina de Facebook https://www.facebook.com/booviefestival

Cont de Instagram https://www.instagram.com/booviefestival

Canal de YouTube https://www.youtube.com/c/booviefestival

Cont de TikTok https://www.tiktok.com/@booviefestival (sursa: organizatori Boovie)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu